Vulcanii noroioși
Fenomenul vulcanilor noroiosi se întâlneste în câteva locuri în România, însa formele cele mai interesante se afla într-o rezervatie situata în judetul Buzau, la 12 kilometri de comuna Berca si la aproximativ 40 km de orasul Buzau. În zona Berca-Arbanasi sunt trei areale cu vulcani noroiosi, aflate la o altitudine de 300-550 m si acoperind o suprafata de cca. 30 ha. - monument al naturii
Acesti vulcani noroiosi sunt situati în Subcarpatii de Curbură în anticlinalul Berca-Arbanasi între dealurile Balaurului si Banului. De-a lungul anticlinalului exista multe falii care permit iesirea gazelor din zacaminte petrolifere. În drumul catre suprafata, gazele antreneaza apele freatice, care dizolvă straturi de marnă si argilă si le transforma într-o pastă noroioasă. La suprafata gazele ies sub forma unor basici degajând miros de sulf, iar namolul rece se revarsa împrejur si se ususca în contact cu aerul. În timp se formeaza conuri de forme si dimensiuni diferite (între 2 si 5 m înaltime), care au o durata a existentei de doi - trei ani.
Rezervatia Vulcanii Noroiosi este o rezervatie mixta, botanica si geologica, singurul loc din Europa în care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare înregistrându-se doar în Siberia si în Australia. Popular oamenii au numit aceste locuri zalte, pâcle sau fierbatori. Cele trei areale cu vulcani noroiosi sunt Pâclele Mari, Pâclele Mici si Pâclele de la Beciu. În anul 1924, zona Pâclele Mari - Pâclele Mici a fost declarata monument al naturii, astazi unul dintre cele mai interesante din lume.
Zona cu cei mai multi dintre vulcanii noroiosi este cea a Pâclelor Mici, care ocupa o suprafata de aproape 10 hectare. Aici se pot vedea vulcani deja formati, cu cratere de forma unor trunchiuri de con care adapostesc un amestec de pamânt si apa ce pare a clocoti. Noroiul se prelinge peste aceste conuri si se usuca treptat, peisajul modificându-se continuu. În acelasi timp, se formeaza noi "cratere", care au la început marimea unui nasture. Miscarea permanenta a noroiului mareste craterele, uneori pâna când acestea se unesc. Platoul Pâclele Mici este o rezervatie naturala, obiectul protectiei fiind peisajul neobisnuit impus de relief si doua specii de plante rare care cresc în aceasta zona - Nitraria schoberi (denumita popular "gardurarita") si Obione verrucifera - aflate la extremitatea vestica a arealului lor european. Acestea sunt plante care se dezvolta într-un mediu bogat în saruri de care au nevoie pentru a creste. Desi în preajma vulcanilor noroiosi solul este sulfuros si saraturos, nepropice vegetatiei obisnuite, acolo se dezvolta asociatii vegetale caracteristice silvostepei sudice. Fauna se remarca prin prezenta scorpionilor si a termitelor.
La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Pâclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare. În centrul platoului se pot vedea cei trei vulcani principali, cu diametre ce depasesc 100 de metri. "Poalele" vulcanilor de aici sunt foarte întinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi, adesea amestecat cu petrol. Pe acest platou se afla vulcanul cu diametrul activ cel mai mare si cu activitatea cea mai intensa.
Pe langa bogatiile subsolului zona dintre comunele Berca si Scortoasa este interesanta si datorita unor monumente istorice si de arhitectura cum sunt bisericile de zid sau de lemn si casele taranesti. Unul dintre monumente este manastirea Ratesti, a carei constructie este o îmbinare a stilurilor arhitecturale neoclasic si ecleziastic autohton, ea putând fi considerata una din cele mai interesante marturii ale confluentelor artistice construite la noi în secolul XIX. Un alt monument este Manastirea Berca, ctitorita în anul 1694. Zidurile de incinta si cladirile manastiresti sunt în mare masura distruse de vreme însa boltile pivnitelor si arhitectura zidurilor ofera o dovada a maiestriei constructorilor din epoca respectiva. Datorita frumusetii si originalitatii ei, aceasta biserica ocupa un loc fruntas în rândul monumentelor brâncovenesti.
Din zacamântul de la Berca provin si resturi osteologice de mamut, unele recuperate în 1924 si pastrate în Muzeul de Istorie Naturala "Grigore Antipa" din Bucuresti.
